Eveniment

Șoferul care s-a urcat beat la volan și a provocat moartea unui motociclist la Târgu Secuiesc, arestat preventiv

Referitor la accidentul rutier înregistrat în seara zilei de 9 iunie 2025 și în urma căruia un motociclist și-a pierdut viața, IPJ Covasna informează că la data de 10 iunie 2025, ca urmare a activităților de cercetare desfășurate în cadrul dosarului penal deschis pentru ucidere din culpă, conducere sub influența băuturilor alcoolice și părăsirea locului accidentului, judecătorul de drepturi și libertăți a admis cererea formulată prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc și a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile a bărbatului ce se afla la volanul mașinii implicate în acest tragic eveniment.

Bărbatul a fost introdus în centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Covasna, iar cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror.

Polițiștii au acționat pentru prevenirea accidentelor produse din cauza vitezei excesive

Pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, în special a celor produse pe fondul vitezei excesive sau neadaptate la condițiile de drum, polițiștii rutieri au desfășurat o serie de acțiuni punctuale pe drumurile din județ.

Astfel, în perioada 2-8 iunie, polițiștii au acționat zilnic în trafic, activitățile având un caracter preventiv, dar și sancționator și urmărind conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile asociate nerespectării regimului legal de viteză.

În urma acțiunilor derulate în perioada menționată, au fost constatate și sancționate 322 de abateri la regimul circulației pe drumurile publice.

În 17 situații oamenii legii au dispus și măsura reținerii permisului în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice, după ce conducătorii auto respectivi au fost depistați circulând cu viteze ce depășeau cu mai mult de 50 km/h limita legală.

Acțiunile polițiștilor pentru menținerea siguranței în trafic vor continua și în perioada următoare.

Exit mobile version