Eveniment

Festivalul Concurs „Sărbătoarea Ouălor Roșii de Paște”, la Sita Buzăului

La Căminul Cultural și Sita Buzăului va fi organizat marți, 14 aprilie, în a 3-a zi de Paști, Festivalul Concurs „Sărbătoarea Ouălor Roșii de Paște”, ajuns la a XXXI-a ediție.

Evenimentul, care începe la ora 17.00, cuprinde tradiționalul concurs de încondeiat ouă, la care s-au înscris 11 adulți și-au fost selectați și 3 copii, o expoziţie de ouă încondeiate, un moment în care se vor cânta pricesne precum un spectacol folcloric sunținut de artiști locali și de invitata de onoare a sărbătorii, interpreta Niculina Stoican.

Inițiatorul acestui festival-concurs, Costică Oltean, a declarat, pentru Mesagerul de Covasna, că odată cu mutarea lui la Căminul Cultural din comuna Sita Buzăului, după ieșirea la pensie din postura de director al Casei de Cultură din Întorsura Buzăului, a dorit să ducă mai departe această tradiție.

Ținând cont de faptul că acest festival a fost inițiat de mine încă din anul 1994, am vrut ca acesta să nu se intrerupă și am organizat în continuare festivalul la  Sita Buzăului, anul acesta fiind pentru a treia oară. Doresc ca acest festival să dăinuie, să ajungă pe urmele marelui Festival ,,Ciobănașul” din Întorsura Buzăului, festival pe care l-am organizat 27 de ani!”, a transmis Costică Oltean.

Acesta a menționat că „pe lângă faptul că acest festival are caracter religios, unde coruri atât de copii cât si de adulți cântă pricesne sși recită poezii religioase, are loc și un mare concurs de ouă încondeiate unde se atribuie diplome, premii și suveniruri. În a doua parte a festivalului are loc și un deosebit program folcloric unde promovăm atât tineretul cât și cetățenii talentați din toată zona buzaielor

Astfel, pe scena Căminululi Cultural din Sita Buzăului vor urca următorii artiști siteni:  Ansamblul Folcloric „Cununa Carpaților”; Corul VOINICEII; Formația de dansuri populare din localitate și Grupul Vocal FETELE CU DOR, cărora li se alătură Grupul vocal bărbătesc PĂDURENII din comuna Barcani, precum și invitata specială a serii, nimeni alta decât îndrăgita interpretă de muzică populară din Oltenia, Niculina Stoican.

Doresc pe această cale să mulțumesc Centrului de Cultură al Județului Covasna, care și anul acesta, dar și în anii trecuți, au fost alături de noi!” a mai spus Costică Oltean.

Exit mobile version