
În urma verificării materialul lemnos prezent în camion, s-a constatat că documentele prezentate de transportator nu corespundeau realității, jandarmii depistând aproximativ 15 m³ de lemn transportat cu acte neconforme, se menționează într-n comunicat transmis către Mesagerul de Covasna, de Compartimentul Relații Publice al IJJ Covasna.
Potrivit sursei citate, pentru neregulile depistate au fost întocmite actele legale necesare, iar cazul a fost înaintat instituțiilor competente pentru continuarea verificărilor.
„Inspectoratul de Jandarmi Județean Covasna reamintește că respectarea legislației silvice este esențială pentru protejarea mediului și prevenirea tăierilor ilegale de păduri”, se precizează în comunicat.
Reamintim că și în cursul lunii septembrie, în zona Zabrătau, localitatea Sita Buzăului, un transportator a fost prins de către jandarmii covăsneni cu o cantitate mai mare de bușteni, pe camion, decât cea din acte, respectiv 11 m³, care au fost confiscați.