Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat, joi, percheziții domiciliare în județele Covasna, Neamț și Bacău, într-un dosar care vizează constituirea unui grup infracțional organizat și punerea în circulație a produselor purtând mărci contrafăcute.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Județean Covasna, perchezițiile au avut loc la domiciliile unor persoane fizice și sediile sociale a două entități economice, iar în urma acestora au fost ridicate documente, peste 500 de articole de îmbrăcăminte și accesorii cu inscripții similare unor mărci înregistrate, precum și sisteme informatice ce pot constitui probe.
Anchetatorii au stabilit că, începând din luna februarie 2023, un grup format din 18 persoane ar fi comercializat produse contrafăcute prin intermediul unei rețele sociale, obținând venituri ilicite.
‘În fapt, s-a reținut că, pentru asigurarea unui flux permanent de punere în circulație a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu una înregistrată o persoană fizică a constituit un grup infracțional organizat cu sprijinul altor 17 persoane fizice, care au acționat cel puțin începând cu luna februarie 2023 până în prezent, în scopul comercializării de produse purtând o marca identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și obținerii de venituri, eludând prevederile legale vizând protecția drepturilor de autor. Produsele erau comercializate prin intermediul rețelei de socializare Facebook. În cauză, se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor anterior menționate, urmând a fi stabilit cu exactitate prejudiciul cauzat titularilor mărcilor’, se arată într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Acțiunea a fost coordonată de procurorul de caz, cu sprijinul polițiștilor de la Serviciile de Investigare a Criminalității Economice din județele implicate, iar actele de urmărire penală au fost efectuate cu sprijinul organelor de cercetare din cadrul Inspectoratelor de Poliție Neamț, Alba și Bacău.
