Peste 50 de elevi au participat la activitățile organizate de polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Covasna care au fost prezenți,…
Între orele 12:30 – 19:00, participanții se vor bucura de Ziua Cetății Copiilor – ateliere creative și jocuri cu tematică istorică; zona…
În urma unui control efectuat la punctul de lucru al unei societăți comerciale din județul Covasna, cu obiect de activitate în domeniul…
Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe informează locuitorii că, începând de acum, la Serviciul de Evidență a Persoanelor se pot solicita exclusiv cărți de…
Alocarea fondurilor a fost aprobată luni, în cadrul şedinţei CJ Covasna, pe baza solicitărilor primite din partea autorităţilor locale şi a evaluărilor…
Aproximativ 200 de fermieri din judeţul Covasna vor beneficia de sprijin pentru refacerea planurilor de irigaţii şi obţinerea avizelor necesare utilizării apelor…
Vă invităm să descoperiți județul Covasna…sub apă! Galeria subacvatică de fotografii, organizată în parteneriat de My Lake și Visit Covasna în lacul…
Clubul Auto Crono CV anunță că circulația publică va fi parțial restricționată joi, 03 iulie a.c., pe DJ121A Valea Crisului – Aita…
Pentru protejarea fondului forestier și combaterea tăierilor ilegale, polițiștii din județul Covasna au desfășurat, între 23 și 27 iunie, o amplă acțiune…
Consiliul Local Sfântu Gheorghe a aprobat, joi, instituirea programului multianual de asistenţă socială „Ceasul Assisto”, adresat persoanelor vârstnice şi altor categorii vulnerabile…
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna a anunțat lista grădinițelor care vor avea program prelungit pe perioada vacanței de vară. Potrivit documentului, în…
Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe implementează în această perioadă un amplu program de reabilitare termică a blocurilor de locuințe, finanțat prin Planul Național…
Biblioteca Județeană „ Bod Péter” din Sfântu Gheorghe informează cititorii că în perioada 24 iunie – 13 septembrie instituția trece la orarul…
„Cu siguranţă trebuie revizuit sistemul de funcţionare, dar nu trebuie tăiat peste tot la fel, ci doar acolo unde este umflat. Ştiu…
Secţia de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean „Dr. Fogolyan Kristof” din Sfântu Gheorghe a fost dotată cu echipamente medicale în valoare…